Împăratul e gol

şi pe deasupra e şi nebun

Credit: Michael Gliem

Acum un an şi ceva, puţin înainte de a se urca Donaldul pe tron pentru a doua oară, prevesteam ceva turbulenţe în viitorul apropiat. Găsiţi articolul aici, dacă vă interesează.

Desigur, acum nu pare a fi fost o predicţie greu de făcut, după ce am trăit cu toţii în ultima vreme. Dar aduceţi-vă aminte cum vedeam lucrurile atunci. Nu mai zic cum le vedeam acum cinci ani, când visau unii că maimuţoiul portocaliu se ascunde în tunelele de sub munţii Carpaţi, unde există, cum ştie oricine, panoul de control planetar. La care desigur că avea acces. De ce dormea pe el cu mâna pe butoane, că au aşteptat oamenii ca proştii să producă o minune, n-am idee. Poate vom afla într-o bună zi, dacă va mai interesa pe cineva. în fine, pe lângă poveştile astea, erau semnale reale că lumea va intra într-o nouă epocă o dată cu a doua lui întronizare. A intrat, într-adevăr, dar nu aşa cum ne-am fi dorit. Atunci vedeam ridicarea suveraniştilor nu numai în America, ci şi aiurea, în special în Europa, că asta ne interesa. Vedeam sfârşitul războaielor permanente, o nouă lume, plină de prosperitate. Umblau câinii cu covrigi în coadă pe întreaga planetă, cum ar fi.

Ce-am căpătat? Cam ce a căpătat celebrul personaj sovietic care câştigase o maşină, dar până la urmă nu era o maşină, ci o bicicletă, şi nu a câştigat-o, ci i s-a furat.

Nici nu s-a trecut bine în cartea de imobil de la Casa Albă, că omul nostru a început să se certe cu tot mapamondul. Tarifele vamale, la nivel internaţional, au fost stabilite printr-un proces lung şi dificil (numai eu ştiu cât m-am chinuit cu istoricul negocierilor, în facultate, la profesorul Sută), proces ce le-a adus la echilibrul fragil în care se aflau. Deja dăduseră lucrurile peste cap idioţii globalişti, la liberalizarea comerţului cu Asia, acum douăzeci de ani, dar iată că a venit maimuţa portocalie şi şi-a făcut jucărie din ele. Aveam bănuieli că nu stă bine cu intelectul, dar abia atunci m-am lămurit cât e de imbecil. Apoi mai şi crăunea cu orice ocazie despre cum curg banii la bugetul american de la hoţii din întreaga lume. Or curge, dar nu curg de la hoţi, ci de la americani. Orice idiot ar trebui să ştie că tarifele se regăsesc în preţuri, ca şi orice alte taxe, ca atare sunt halite de consumator, nu de exportator. Dar ce să ceri, de la el sau de la votanţii ciolacului şi al mâncătorului de muci?

Dar asta nu e tot ce-l preocupa. Omul e tare pe multitasking, aşa că a revenit la ambiţiile de cucerire a Groenlandei, ba chiar avea în vedere întreaga Arctică, Groenlanda fiind doar trambulina către scopul final. Apoi, de distracţie, s-a apucat să răpească preşedintele unei ţări cu care nu se afla în război, pentru că îi mai trebuia lui nişte petrol. Tipul nu dă doi bani pe dreptul internaţional, morală, sau legi. Asta nu o spun eu, ci a spus-o el însuşi. După cum declara, singura lui limită e propria morală. Adică ceva inexistent, având în vedere că a fost tovarăs bun cu Epstein.

Probabil ar fi trebuit s-o ţină pe linia asta, nu prea avea cine să se opună, cel puţin nu în privinţa Groenlandei. Cu Arctica e altă poveste, in care n-are rost să intrăm acum. Dar în loc să-şi bată joc de UE şi NATO, ocupaţie la care e foarte bun, s-a autosugestionat, cu aportul substanţial al lui Netanyahu, că ar fi un lucru bun să se ia la război cu Iranul. Prima etapă s-a derulat vara trecută. Evreii au fost rupţi cu bătaia de iranieni, cu ceva ajutor şi de la Hezbollah şi Houthi, până când, după doar 12 zile, s-au târât în genunchi la americani să-i implore să intervină. Trump a aranjat un teatru prost cu iranienii, nu o să înţeleg niciodată de ce iranienii au acceptat, şi s-a încheiat povestea, înainte ca Israelul să fie anihilat.

Problema e că portocaliul a început să-şi creadă propriile minciuni şi, pe măsură ce le repeta mai des, a crescut în proprii ochi până la dimensiuni nebănuite. Şi a început să-şi construiască ambiţii de împărat. Pasul decisiv a fost probabil reuşita din Venezuela, răpirea lui Maduro. Atunci cred că ultimul obstacol din creier a crăpat, s-a ars ultima siguranţă.

Poveştile că declanşarea războiului a fost cumva un eveniment spontan şi neprevăzut, datorat impulsului dat de atacul israelienilor ce a dus la asasinarea ayatolahului şi a unei bune părţi din familia sa, sunt fix pentru votanţii despre care vorbeam mai sus. Trebuie să fii dobitoc absolut să crezi aşa ceva, atâta vreme cât mobilizarea în Orientul Mijlociu a flotei americane de război, navale şi aeriene, a durat săptămâni întregi. Psihopatul Lindsey Graham ne-a spus clar săptămâna trecută care a fost socoteala: Venezuela+Iran = 31% din rezervele de petrol ale planetei. Simplu. Nu mai furăm cu cisterna, ca în Siria, nici cu petrolierul, ca în Venezuela, luăm ţara cu totul, că aşa vrem noi, că suntem americani şi facem ce orice vrem.

Din păcate pentru ei, dar şi pentru noi, lucrurile au evoluat cu totul diferit. Nu pot spune că am fost surprins, după cum au decurs anul trecut, mai ales că iranienii avertizaseră repetat că au arme fără număr, multe nemaifiind văzute anterior. Dar probabil că americanii au fost convinşi că şi iranienii sunt nişte mincinoşi la fel de ordinari ca şi ei, aşa că nu avea ce să meargă rău. După cum am putut observa ultimele două săptămâni, situaţia este diametral opusă.

Şi acum de abia s-a dat maimuţoiul cu adevărat în stambă. Dacă Netanyahu are apariţii cu şase degete la mână generate de AI, apariţiile lui Trump ai zice că sunt făcute în bătaie de joc cu AI, dar de fapt sunt reale. Omul toarnă nişte minciuni absolut tembele cu o seninătate aiuritoare. Pe lângă minciuni, mai vine şi cu nişte enormităţi aberante, pe care le debitează fără să clipească. Le schimbă el conducătorii iranienilor, le dezintegrează ţara, dar ce nu face. Baronul von Munchausen era un copil mic şi inocent, comparativ cu ăsta.

Până la urmă, americanii şi evreii şi-o vor lua rău de tot acolo, posibil până la dezintegrarea Israelului ca ţară şi prăbuşirea imperiului american al haosului planetar. Asta nu m-ar deranja câtuşi de puţin, dacă acolo s-ar opri lucrurile, dar vezi că în lumea în care trăim nimic nu se mai petrece în izolare, ci se propagă aproape instantaneu până în ultimul colţişor al Pământului.

Dacă nu era de ajuns că ţara ne e condusă de un deranjat mintal, chiar, aţi prins-o pe aia cu “primul ministru al României” de la vizita recentă la care a fost bruscat mucosul ca ultimul cerşetor? Clar bătaie de joc. Păi are ăsta faţă de prim ministru? Mă rog, nici de preşedinte nu are. Ca să nu mai zic că nici bolovanul nu are faţă de prim ministru, arată ca… ca un hoţ de camioane, ca ce dreacu să arate? Da’ să vedeţi voi cum arăta bolovanul când era tânăr. Ferească Dumnezeu… Să revenim. Dacă nu ajungea că suntem conduşi de cuplul ăsta de idioţi, continentul este condus de alţi cretini, în frunte cu doctoreasa de pizde şi indianul. Care indian? Cum, care? Costa, preşedintele Consiliului Europei. Tipul e indian cu acte în regulă, de unde credeţi că a venit tratatul de importat ţigani cu milioanele semnat recent?

Prin urmare, suntem haliţi de gărgăriţe. Atât la nivel de continent, dar mai ales la nivel de ţară. Polonezii pare că s-au trezit, ar vrea să iasă din UE, urmaţi probabil la scurtă distanţă şi de alţii. Am ajuns în situaţia în care petrecerea s-a terminat, iar oamenii încep să se trezească din beţie şi să observe voma pe pereţi. Dar cine credeţi că va achita nota de plată? Proştii. Şi ştim cine sunt ăia.

Numai că până acolo încă vom mai suferi destul. După ce că şi aşa stăteam prost la gaze şi petrol, că ne-am tăiat singuri craca de sub picioare, să vezi acum, cu scandalul din Golf. Sincer, nu ştiu ce se va întâmpla, dar e clar că va fi crâncen. Adică nu că nu ştiu ce se va întâmpla, ci până unde va merge dezastrul. Ce se va întâmpla e previzibil. Preţuri până la cer la combustibil şi energie, în general, urmate de o inflaţie galopantă (că tot ne anunţa nemernicul de Iţărescu că se va prăbuşi inflaţia, mare om, dom’le). Dar mai grav, au dispărut îngrăşămintele, fix când e mai mare nevoie de ele. Să vă fac o schiţă, unde ne va duce asta?

Dar să nu fim apocaliptici, că nu foloseşte la nimic. Mai bine să ne luăm floricelele şi ne uităm la neo-Caligula şi circul lui. Să râdem puţin, că de plâns vom plânge destul, avem timp.